De la subfinanțare până la pedepsele prea blânde. Sindicaliștii din poliție enumeră zece motive pentru tragedia din Timiș

De la subfinanțare până la pedepsele prea blânde. Sindicaliștii din poliție enumeră zece motive pentru tragedia din Timiș
Publicat: 06/06/2019, 14:37

„La câteva zile de la acțiunea organizată pentru prinderea urmăritului internațional Ionel Lepa, soldată cu uciderea unui polițist, Sindicatul Național Pro Lex a analizat „la rece” și a identificat o serie de cauze, care, din punctul nostru de vedere au condus la producerea tragediei. Trebuie spus, încă de la început, că a politiza subiectul, a fugi de răspundere și a căuta vinovații absoluți prin cereri de demisie, destituiri sau acuzații publice, nu sunt dovezi de înțelepciune și nici măcar de
responsabilitate”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții sindicatului, semnat de președintele structurii, Vasile Lincu.

Potrivit sursei citate, cele 10 motive care au dus la producerea tragediei din Timiș sunt:

1. Ineficiența statului de a preveni recidiva, de a reintegra persoanele eliberate din penitenciare după condamnări pentru infracțiuni împotriva persoanei, în general, și cu violență, în special;

2. Lipsa de experiență în coordonarea și executarea unor astfel de misiuni de către ceilalți polițiști care nu fac parte din trupele speciale;

3. Lipsa unor baze de antrenament și a unor programe care să creeze polițiștilor deprinderi în a folosi armamentul în situații similare celor ce pot fi întâlnite în practică, respectiv poligoane cu obstacole, cu încăperi, cu ținte în mișcare, în care să se poată crea diferite situații operative, inclusiv tragerea din mișcare;

4. Lipsa de pregătire fizică a tuturor polițiștilor, în spații amenajate corespunzător misiunilor de intervenții, cu instructori specializați;

5. Lipsa dotării corespunzătoare a tuturor autospecialelor de poliție, atât cu echipament de protecție, cât și cu camere de luat vederi;

6. Lipsa dotării polițiștilor cu camere de luat vederi portabile;

7. Neasigurarea cadrului legal corespunzător. Se impune o mai multă responsabilitate din partea decidenților politici cu ocazia elaborării, adoptării și promulgării actelor normative privind siguranța statului și a cetățenilor;

8. Finanțarea necorespunzătoare a MAI;

9. Pedepse prea blânde. Se impune înăsprirea pedepselor și a tratamentului din penitenciar pentru cei ce comit infracțiuni împotriva forțelor de ordine.

10. Știrbirea autorității polițistului în spațiul public. Se impune mai mult respect din partea cetățenilor față de imaginea polițiștilor, inclusiv in partea mass-mediei prin comentarii, pamflete sau filme seriale, care afectează autoritatea acestora.

Un polițist în vârstă de 43 ani, de la Postul de Poliție Recaș, a fost împușcat mortal, în misiune, de Marcel Ionel Lepa, de 47 de ani, din orașul Lugoj, care era dat în urmărire internațională pentru tâlhărie.

La rândul său, șeful Poliției, Ioan Buda, a cerut o anchetă la Inspectoratul de Poliție Timiș deoarece, în viziunea sa, agenții au avut o intervenție defectuoasă.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Estimări ale votului la prezidențiale, până la ora 18.00. Tensiune înainte de închiderea urnelor
BREAKING | Avem primele cifre oficiale
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Povestea controversată a primului președinte din istoria României post-comuniste. Protejat al Anei Pauker, fiul de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Live pe TikTok cu Simion și Becali, cu remarci sexiste la adresa lui Lasconi: e...
Ipoteză surprinzătoare a unui analist german: Racheta căzută la Dnipro nu conținea explozibili. „Este o...
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
A alergat 5 kilometri direct spre secţia de votare. Mesajul Andreei Ştef, campioana României la...
Chinuri groaznice pentru Cotabiță în ultimele zile de viață! Dezvăluiri ȘOCANTE
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat. Pentru...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Poșeta soției lui Mircea Geoană, vedetă la secția de votare. Costă o avere
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Rezultate parțiale prezidențiale 2024: Unde și când se pot vedea online, în timp real, datele...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Sănătatea mintală precară a fost legată de consumul de conținut negativ online